Paul Codrea (foto, în dreapta) este al șaptelea român care va juca în acest sezon în prima ligă din Italia. Mijlocașul a fost împrumutat de Siena, echipă la care a fost legitimat patru ani și jumătate, la Bari, codașa din Serie A.
În ultima zi de mercato din Europa, Paul Codrea a reușit să se transfere sub formă de împrumut de la liderul din Serie B, Siena, la codașa din Serie A, Bari. Noua echipă a românului are doar 14 puncte în 22 de etape și trebuie să recupereze opt puncte pentru a evita retrogradarea. În cei zece ani petrecuți în fotbalul italian, Codrea a mai jucat pentru Genoa (2001-2003, Serie B), Perugia (2003-2004, Serie B), Torino (2004-2005, Serie B), Palermo (2003-2004 și 2005-2006, Serie A) și Siena (2006-2010, Serie A, 2010-2011, Serie B).
În ultimul timp nu am prea jucat la Siena și mă bucur că o să joc din nou în Serie A, chiar dacă voi lupta pentru a evita retrogradarea Paul Codrea, mijlocaș Bari
Români în Serie A: Chivu – Inter, Alibec – Inter, Mutu – Fiorentina, Goian – Palermo, Lobonț – AS Roma, Radu – Lazio.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER